Cum spargem cercul vicios al stresului?

Deși situațiile care ne provoacă stres sunt foarte diferite acum față de cele care ne stresau strămoșii cu mii de ani în urmă, corpul nostru reacționează la fel.

Un deadline, plata taxelor sau o prezentare importantă ne pun oare viețile în pericol? Nu. Și atunci, de ce ne simțim de parcă ne-ar alerga un tigru?

Și, poate mai important, cum scăpăm de stres odată ce începe să se acumuleze?

Păi, e simplu: când te aleargă tigrul, ce faci? Fugi! Când te stresează șeful, ce poți să faci? Acelasi lucru! Aleargă, dansează, înoată sau antrenează-te. Mișcarea este cea care îți scoate corpul din ciclul stresului.

Câtă mișcare e necesară pentru a anula efectele stresului? Între 20 și 60 de minute sunt suficiente pentru cei mai mulți dintre noi. Ne stresăm zilnic, așa că este firesc să ne mișcăm zilnic.

Stresul nu este rău pentru noi, dar a rămâne blocat într-un ciclu al stresului este. Ne putem gândi la emoții ca la niște tuneluri. Dacă le parcurgem până la capăt, ajungem din nou la lumină. Epuizarea apare atunci când rămânem blocați într-o emoție intensă.

Putem rămâne blocați pentru că suntem constant expuși la situații care declanșează emoții puternice, cum ar fi întoarcerea zilnică la un loc de muncă stresant.

Iar starea de bine nu vine doar din odihnă, sau din ‘a nu face nimic’. Uneori, e nevoie de acțiune sau de mișcare pentru a reveni la o stare de relaxare și siguranță în corpul nostru.

Activitatea fizică nu este singurul lucru pe care îl putem face pentru a sparge cercul stresului. Putem recurge și la activități creative, cum ar fi scrisul sau pictura. O discuție cu o persoană apropiată sau o îmbrățișare pot face, de asemenea, minuni.

Un lucru știm sigur că nu funcționează: să-ți spui doar că ești în regulă, fără a face ceva concret în acest sens. Completarea cercului stresului nu este o decizie rațională, ci are o componentă fiziologică importantă.

Așa cum nu îi spui inimii tale să bată sau digestiei tale să continue, ciclul stresului nu se finalizează doar printr-o decizie conștientă. E nevoie de mai mult de atât.

Dacă simți că ai nevoie de strategii mai eficiente pentru a combate stresul cotidian, îți recomandăm călduros cartea Burnout. Cum să spargi cercul vicios al stresului, scrisă de Emily Nagoski și Amelia Nagoski, care a inspirat acest text.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *